Ne plac zâmbetele perfecte și ne place ca dinții noștri să fie bine proporționați, simetrici, albi și dacă se poate egali. Sunt puține cazurile în care dinții noștri respectă toate aceste standarde pe care ni le dorim. Pentru celelalte cazuri, există fațetele dentare, foițe subțiri de ceramică ce se aplică pe suprafața naturală a dintelui, care ne ajută să bifăm toate cerințele pentru obținerea perfecțiunii dentare. Ce înseamnă personalizarea fațetelor dentare și cum îngrijești fațetele dentare? Aflați din acest material.
Fațetele dentare reprezintă una din soluțiile cel mai des recomandate, alături de implantul dentar, pentru un zâmbet perfect, de un alb imaculat. Spre deosebire de implantul dentar, acestea au o funcționalitate estetică mai mult ajutând pacienții să obțină rapid zâmbetul alb, perfect.
Fațetele dentare: care este primul pas?
Primul pas spre fațetele dentare îl reprezintă aspectul dinților tăi. Dacă aceștia au o formă inestetică sau o culoare neplăcută, atunci poți recurge la acest serviciu stomatologic. Poate dinții sunt pătați sau au nuanțe diferite și vrei ca aceștia să aibă o singură culoare. Sau poate că sunt fisurați sau au spații mari între ei. Indiferent de situație, primul pas este consultul de specialitate, pentru a vedea dacă într-adevăr există posibilitate de fațetare dentară.
De menționat este faptul că dacă problema de estetică este direct legată de poziția dinților, înainte de toate este recomandat un consult ortodontic, pentru că nu toate malpozițiile dentare pot fi rezolvate prin fațetare dentară.
La fel de important de reținut este și faptul că fațetele dentare nu sunt recomandate la vârste foarte fragede, cu toate că procedura este minim-invazivă.
Pot fi puse fațete dentare peste dinții care au carii?
Aceasta este o întrebare frecvent întâlnită în rândul pacienților, iar răspunsul este nu. Dacă dinții sunt erodați sau au carii, fațetarea dentară nu reprezintă o soluție optimă. Este nevoie, înainte de toate, ca dinții să fie tratați, iar ulterior medicul de specialitate să recomande o soluție de estetică și protetică dentară, dacă mai este cazul. Același lucru este valabil și în cazul ocluziilor inverse, când dinții de sus au un raport defectuos față de dinții de jos, o problemă ce nu poate fi rezolvată prin aplicarea de fațete dentare.
Atenție, însă! Fațetele dentare nu înlocuiesc un implant dentar! Rolul lor este unul pur estetic, spre deosebire de implantul dentar, care are scopul de a reda funcționalitatea dinților și de a proteja indirect articulația temporo-mandibulară. Sunt două servicii stomatologice diferite, recomandate în situații diferite.
Ce înseamnă personalizarea fațetelor dentare?
În cadrul fiecărei clinici stomatologice, există posibilitatea de a alege, alături de medicul de specialitate, culoarea dinților, în funcție de culoarea dinților naturali. Procesul este unul foarte simplu. Inițial, se ia o amprentă dentară, pentru a vedea exact poziționarea dinților și dimensiunea exacta a dinților ce se doresc a fi acoperiți de fațete dentare. Ulterior, tehnicianul dentar realizează fațetele dentare în laboratorul de tehnică dentară.
La SWISSDENT, procesul de realizare și aplicare a fațetelor dentare este unul optimizat, deoarece laboratorul de tehnică dentară este unul intern, ce lucrează exclusiv pentru pacienții clinicii. Acest lucru se traduce prin realizarea rapidă a fațetelor dentare și a celorlalte lucrări de estetică și protetică dentară solicitate.
De asemenea, în cadrul clinicii SWISSDENT există și posibilitatea inedită de personalizare a fațetelor dentare, în cavitatea orală a pacientului, cu ajutorul unor pensule speciale. Medicul de specialitate va ”picta” practic fațetele dentare, pentru a le aduce cât mai aproape de nuanța naturală a dinților. Scopul este acela de a uniformiza nuanța dinților și de a crea un aspect cromatic unitar la nivelul întregii danturi.
Cum se îngrijesc fațetele dentare?
Îngrijirea fațetelor dentare nu implică un efort prea mare și nici reguli speciale, spre deosebire de implantul dentar, unde este recomandat ca pacienții să folosească în unele cazuri, de exemplu, dușul bucal.
Este total în regulă dacă dinții sunt curățați de minim 2 ori pe zi și dacă pacientul folosește ața dentară și apa de gură, la fel cum ar face și în cazul în care nu există fațete dentare. Periajul dentar nu afectează fațetele dentare.
Este important să mergi în continuare la controale periodice, pentru a îndepărta tartrul și placa bacteriană.
Ca recomandări generale, evită să muști din alimentele tari sau din diferite obiecte, precum pixuri sau creioane, chiar și unghii, pentru că în acest fel poți favoriza procesul de fisurare a fațetelor dentare.
Un dinte ce are aplicată o fațetă dentara necesită aceeași îngrijire ca un dinte natural, nu este nicio diferență la acest capitol.